Home / Stiri Locale / Primii pacienţi internaţi în baza cardurilor de sănătate

Primii pacienţi internaţi în baza cardurilor de sănătate

Luni a fost proba de foc pentru spitale în ce priveşte implementarea noului mod de validare a serviciilor medicale. Deşi utilizarea cardului a început oficial de la 1 mai, ieri, 4 mai, a fost prima zi în care sistemul a fost testat la adevărata sa capacitate. În secţiile Spitalului Judeţean, cadrele medicale încercau să se acomodeze cu noul document, cititoarele fiind nelipsite de pe birourile din cabinetele medicilor. Nu au întârziat, însă, să apară şi problemele, softul funcţionând greoi, iar în cele mai multe situaţii cadrele medicale au avut nevoie de ajutorul specialiştilor.

La birourile de internare din cele două clădiri ale unităţii sanitare, pacienţii veniţi de dimineaţă, deja fuseseră spitalizaţi în baza cardului, asistentele spunând că nu au întâmpinat probleme. „Astăzi a funcţionat binişor sistemul, însă nu am avut nici foarte multe internări. E prima zi, important este ca aplicaţia să nu se blocheze, altfel nu ar fi probleme“, susţineau asistentele.

Dacă la birourile de internări, până pe la 10.00 nu fuseseră semnalate probleme la sistemul electronic, pe unele secţii, cadrele medicale încă mai aveau nevoie de ajutorul specialiştilor. „Nu am avut prea mulţi pacienţi internaţi astăzi, însă aplicaţia merge destul de greu, aşa încât ne trebuie multă răbdare. Pe de altă parte, sunt pacienţii pentru care cardurile au fost validate la noi pentru prima dată, alţii deja le-au validat la medicii de familie. Cei cărora le-au fost iniţializate cardurile pentru prima dată, majoritatea şi-au ales parola formată din patru cifre – anul în care s-au născut. Astăzi, totuşi, nu a fost foarte aglomerat, aşa cum ne aşteptam“, ne-a spus una dintre asistentele de la Chirurgie. La un etaj mai sus, în secţia Ortopedie, discuţiile erau la acelaşi nivel între asistentele aflate în jurul cititorului: „e prima zi de utilizare a cardului, chiar dacă a funcţionat greu, au fost făcute internări în baza cardului. E la început şi pentru noi şi pentru pacienţi“, spunea o asistentă din secţia Ortopedie.

Răbdare de fier au dovedit a avea cadrele medicale de la secţia Oncologie, acolo fiind cea mai mare aglomeraţie. Din punct de vedere al cadrelor medicale, însă, fiecare blocaj se traduce prin minute în şir pierdute pentru fiecare pacient în parte. Iar asta se cumulează, ajungându-se, la ore întregi în care activitatea poate fi blocată. „Foarte greu merge reţeaua, bolnavii aşteaptă…“ ne-a spus dr. Doiniţa Vararu, medicul şef al secţiei de Oncologie.

Casa de Sănătate – concentrată pe actualul sistem

Spitalele care întâmpină dificultăţi în validarea serviciilor medicale prin card, sunt obligate să acorde consultaţii sau să interneze pacienţii care prezintă cardul de sănătate sau o adeverinţă medicală, până remedierea sistemului. În sensul acesta, şi de la Casa de Asigurări de Sănătate a fost emisă o adresă, ieri, în jurul orei 10.00, prin care birourile de internări erau anunţate să ia toate măsurile necesare pentru a fi respectat dreptul garantat prin lege la servicii medicale al tuturor persoanelor care au calitatea de asigurat în sistemul public de sănătate. Concret, de la 1 mai, asiguraţii care au intrat în posesia cardului vor face dovada calităţii de asigurat şi vor valida serviciile medicale pe care le primesc utilizând cardul. Pentru asiguraţii care nu au primit cardul de sănătate, furnizorii de servicii medicale vor verifica în sistem calitatea de asigurat a pacientului pentru a-i oferi serviciul necesar. Serviciile medicale acordate fără card de sănătate vor fi monitorizate separat. De altfel, reprezentanţii CAS au făcut precizări de ultim moment.

„În sistemul informatic vom avea o evidenţă clară a acelor servicii medicale acordate fără a prezenta cardul. În perioada imediat următoare ne vom concentra pe aceste situaţii. Nu dorim ca un pacient care, din diverse motive, nu a intrat în posesia cardului să nu primească serviciu. Personalul medic se poate informa intrând pe site-ul instituţiei pentru a vedea dacă respectiva persoană este în evidenţă, asigurat sau nu. Nu ne dorim ca un serviciu acordat de un furnizor de servicii medicale să nu îi fie decontat acestuia, dar sigur că trebuie să monitorizăm aceste servicii, dacă există reavoinţă, nu vrea să folosească cardul, noi monitorizăm toate aceste situaţii. Acest lucru se va permite doar o perioadă de timp, până se va acomoda toată lumea cu noul card de sănătate şi cu folosirea acestuia“, a spus juristul Radu Firăstrău, preşedintele CAS.

Deşi ieri pacienţii aflaţi pe holul Urgenţei de la Spitalul Judeţean exprimau temeri cum că nu vor putea fi văzuţi de medicii urgentişti, medicul de la UPU aflat de gardă a răspicat clar: „Avem datoria să ne vedem toţi pacienţii care ajung la UPU, indiferent dacă sunt sau nu asiguraţi. La noi nu se vine cu cardul“, spus dr. Mihaela Petrea. Evident, pacienţii au nevoie de card în secţiile unde sunt internaţi şi la birourile de internări.

Mai exact, cardul de sănătate nu trebuie utilizat pentru cazurile care constituie urgenţă. De asemenea, copiii cu vârsta până la 18 ani nu au primit card de sănătate. Ei beneficiază de servicii medicale necondiţionat, indiferent dacă părinţii sunt sau nu asiguraţi. Persoanele neasigurate beneficiază ca şi până acum de pachetul minim de servicii medicale.

SURSA: REALITATEAMEDIA.RO

Check Also

Romania a ajuns la 156 de decese. O tara isi pune cadavrele in sicrie de carton

Ne apropiem de 1,3 milioane de oameni infectati cu COVID-19 in intreaga lume. Pandemia a ...