Home / Stiri Locale / Mucul aruncat va costa 2.500 de lei

Mucul aruncat va costa 2.500 de lei

• senatorii au adoptat modificarea Ordonantei Guvernului privind gospodărirea localitătilor urbane si rurale si le-au pus gînd rău necivilizatilor • pentru a fi aplicată, propunerea trebuie adoptată si de Camera Deputatilor • actul legislativ prevede amenzi cuprinse între 1.000 si 2.500 de lei pentru cei care aruncă gunoiul aiurea •


Nu există participant la trafic în România care să nu fi asistat măcar o singură dată în viată la o scenă în care soferul, sau un pasager, dintr-un autoturism aflat în fata sa să nu arunce pe geam gunoiul sau mucurile de tigară adunate în scrumieră. Situatia este valabilă si în cazul unor proprietari de apartamente care consideră că este mult mai lejer să arunce gunoiul pe geam decît să-l transporte la tomberon. Toate aceste fapte sînt aspru sanctionate în tările civilizate, iar forul legislativ al României a considerat că a venit vremea să pună piciorul în prag. Astfel, senatorii au decis să ia cîteva măsuri care se vor concretiza prin modificarea Ordonantei Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localitătilor urbane si rurale. Proiectul a fost adoptat de Camera Superioară a Parlamentului la începutul acestei săptămîni si urmează să ajungă în analiza deputatilor. Dacă acestia vor da undă verde proiectului în cauză, lucrurile se vor schimba racdical pentru cei care se descotorosesc de mizerie prin metodele amintite mai sus. Conform proiectului de lege adoptat de senatori, persoanele fizice, dar si cele juridice vor fi sanctionate pentru aruncarea resturilor menajere, a obiectelor si a lichidelor pe ferestrele apartamentelor, precum si pentru aruncarea la întîmplare a gunoaielor si a mucurilor de tigară din masini. Si într-un caz, dar si în celălalt, amenzile pornesc de la 1.000 de lei si pot ajunge la 2.500 de lei. Initiatorii proiectului au explicat că mai multi cetăteni care locuiesc la bloc s-au obisnuit cu ideea că spatiile din fata si din spatele imobilelor sînt ale nimănui, drept pentru care pot aruncă gunoaiele pe geam. Tocmai acesta este si scopul introducerii acestor pedepse, respectiv de instituire a disciplinei în cazul celor care nu înteleg că gunoaiele se aruncă la tomberon si nu de la fereastră, fie a apartamentului, fie a autovehiculului.

SURSA: MONT.RO

Check Also

SERVICE AUTO MAIO TRUCK VANATORI – NEAMT