Home / Stiri / Locale / Consiliul Judeţean, chemat în instanţă: Adrian Alui Gheorghe şi Iulian Ghercă au contestat demiterile

Consiliul Judeţean, chemat în instanţă: Adrian Alui Gheorghe şi Iulian Ghercă au contestat demiterile

Fostul director al Bibliotecii Judeţene „G.T. Kirileanu“ – Adrian Alui Gheorghe şi fostul manager al Complexului Muzeal Judeţean – Iulian Ghercă, au contestat, în instanţă, actele prin care Consiliul Judeţean i-a demis din funcţii, luna trecută, în urma unor evaluări. Astfel, la data de 2 iunie, pe rolul Secţiei I Civila a Tribunalului au fost înregistrate, la litigii de muncă, dosarele având ca obiect „contestaţie act reintegrare în funcţie“, procese în care intimat este CJ. Practic, Alui Gheorghe şi Ghercă le cer judecătorilor să constate că demiterea lor nu ar fi fost făcută legal, întrucât la evaluarea activităţii (care a stat la baza demiterii) s-ar fi încălcat procedurile. Instanţa de sub Pietricica urmează să analizeze probele de la dosar şi să dispună; hotărârile nefiind definitive (ultimul cuvânt îl poate avea Curtea de Apel Bacău)

Reamintim că, pe 10 mai, CJ a decis „încetarea managementului, respectiv rezilierea contractului de management“ al lui Adrian Alui Gheorghe, ca urmare a rezultatului nesatisfăcător obţinut în urma testării – nota 6,89. La fel s-a întâmplat şi în cazul al lui Liviu Timuş, fost director al Teatrului Tineretului care a rămas fără scaunul pe care l-a ocupat în ultimii 11 ani, pentru 10 sutimi în minus faţă de nota 7. Singurul director de instituţie culturală care a scăpat de stresul demiterii a fost Carmen Nastasă (de la Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare“), care a obţinut nota 7,69.

Sursa: RealitateaMedia.ro

Check Also

SERVICE AUTO MAIO TRUCK VANATORI – NEAMT