Home / Stiri / Locale / Membru al găștii Neda, arestat pentru 10 infracțiuni

Membru al găștii Neda, arestat pentru 10 infracțiuni

Cosmin Daniel Sahulea, unul dintre membrii găștii Neda-Cucu, a fost arestat, prin decizia Judecătoriei Piatra-Neamț, pentru comiterea a nu mai puțin de 10 infracțiuni, în perioada iulie-septembrie 2017. El a împlinit recent 14 ani, a fost expertizat, ocazie cu care s-a stabilit că are discernământ, iar vineri, 22 septembrie, a fost dus în fața instanței.

Respinge cererea formulată de avocatul desemnat din oficiu inculpatului, de luare în subsidiar fată de acesta a măsurii preventive a controlului judiciar sau arestului la domiciliu şi admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, având ca obiect luarea măsurii arestării preventive a inculpatului Sahulea Cosmin Daniel”, au decis judecătorii.

Foarte ”activ”, Cosmin Sahulea are ca realizări o tâlhărie, 5 fapte de furt calificat, 3 furturi simple și o infracțiune de complicitate la furt. El acționa, de regulă, împreună cu ”mentorii” săi Neda și Cucu, și cum, de doi ani încoace se tot vorbește despre crearea unui centru pentru minorii delincvenți cu vârsta sub 14 ani, dar nu se mișcă nimic, singura soluție era ca anchetatorii să aștepte să împlinească vârsta răspunderii penale ca să-l poată duce la arerstare, relatează Zch.ro

Check Also

Rusia îşi va dubla testele cu rachete balistice

Rusia va efectua în 2018 de două ori mai multe teste cu rachete balistice decât ...