Home / Stiri / Locale / Șef nou la Controlul Intern al Poliției Neamț

Șef nou la Controlul Intern al Poliției Neamț

Subcomisarul Oana Dăscălescu a câștigat detașat, la diferență mai mare de un punct, concursul pe care l-a susținut, în ziua de 12 decembrie, pentru șefia Biroului Control Intern, devenind astfel prima femeie care conduce această structură din cadrul Poliției Neamț. Ea a obținut nota 9,37, în timp ce următorul clasat a fost notat cu 8,10.

Biroul Control Intern este compartimentul care execută orice activităţi de verificare şi control dispuse de conducerea inspectoratului la unităţile şi subunităţile de poliţie; se sesizează cu privire la încălcările prevederilor legale de natură penală, disciplinară, la comiterea abuzurilor şi actelor de corupţie de către poliţişti, și verifică cererile, sesizările, reclamaţiile şi plângerile formulate împotriva poliţiştilor în legătură cu serviciul sau cu privire la încălcarea normelor de etică şi comportament în societate.

Check Also

CONSTANTIN ILIESCU PRO ROMANIA TG NEAMT