Home / Stiri / Locale / Atenție, șoferi! Pericol de polei pe drumurile județului Neamț

Atenție, șoferi! Pericol de polei pe drumurile județului Neamț

Informare de ninsori, lapoviță, ploi și vânt puternic
La Târgu Neamț s-au înregistrat cele mai scăzute valori din această iarnă, respectiv minus 18 grade Celsius!
De mâine, la Piatra Neamț, temperaturile maxime ale aerului se vor situa între 3 și 7 grade Celsius
Iar se sucește vremea. Administrația Națională de Meteorologie a actualizat informarea meteo, anunțând precipitații sub formă de ninsoare, lapoviță și ploaie, polei și intensificări ale vântului. Informarea este valabilă până în această noapte, la ora 20. Conform ANM, în intervalul menționat, precipitațiile vor fi în extindere treptată, începând cu regiunile vestice și vor cuprinde cea mai mare parte a țării. La început vor fi mai ales ninsori, ce se vor transforma treptat în lapoviță și ploaie și vor favoriza producerea de polei în Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei, local în Banat și pe arii restrânse în rest, cu precădere în Muntenia și Moldova. Cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp și izolat 30…35 l/mp, cu precădere în zonele de munte și în sud-vest. Vântul se va intensifica, cu viteze de 50…55 km/h în regiunile vestice, dar mai ales în zona de munte, unde temporar vor predomina ninsorile. Precipitațiile vor continua în noaptea de miercuri spre joi (17/18 ianuarie) în estul, sud-estul și centrul teritoriului și se vor transforma în lapoviță și ninsoare, iar vântul se va intensifica în cea mai mare parte a țării. În Moldova, în perioada 15 -28 ianuarie, conform estimărilor realizate folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, vremea va fi rece la debutul intervalului, geroasă în noaptea de 15/16 ianuarie. Apoi valorile vor fi în creștere semnificativă, cu un regim termic peste cel specific perioadei, astfel între 17 și 22 ianuarie vor fi maxime de 2…6 grade Celsius și minime de -5…1 grad Celsius, mediat pe regiune. Va urma un interval scurt (23-24 ianuarie) de vreme mai rece, cu medii ale temperaturilor diurne de 0 și două grade Celsius și ale celor nocturne de -7…-3 grade Celsius, iar pentru ultimele zile estimările prognostice indică din nou o creștere a temperaturilor peste norma caracteristică. În perioada 17-18 ianuarie vor fi precipitații mixte, în general slabe, care se vor semnala pe arii relativ extinse. Probabilitatea pentru precipitații va crește din nou în zilele de 21 și 22 ianuarie. Ieri dimineață, în Neamț s-au înregistrat cele mai scăzute temperaturi din această iarnă, respectiv minus 18 grade Celsius la Târgu Neamț. La Piatra Neamț au fost minus 16 grade Celsius, fiind mai rece decât pe masivul Ceahlău. Treptat, în următoarele zile, la Piatra Neamț vremea se va mai încălzi, valorile maxime ale aerului se vor situa între 3 și 7 grade Celsius, relatează ziarulceahlaul.ro

< Articolul anterior

Check Also

CONSTANTIN ILIESCU PRO ROMANIA TG NEAMT