Home / Stiri / Locale / Asiguraţii fără semne de boală, de la 1 aprilie

Asiguraţii fără semne de boală, de la 1 aprilie

Din data de 1 aprilie 2018, nemţenii vor putea beneficia, fără nicio păcăleală, de noi consultaţii şi investigaţii reglementate prin normative emise anul acesta. Se va pune accentul pe prevenţie, astfel că nemţenii trebuie să profite de această şansă de a-şi face unele analize gratuite înainte ca organismul să le dea semnale de boală. Pot fi astfel descoperite afecţiuni care încă nu dor, şi care, evident, pot fi tratate mai repede şi mai puţin costisitor. Nu în ultimul rând o consultaţie întro fază incipientă a unei boli poate salva viaţa celui care poate credea că nu are nicio problemă de sănătate. Nu puţine au fost cazurile în care nişte analize de rutină au depistat afecţiuni grave, fără manifestări evidente. Astfel, conform normelor care se aplică din aprilie 2018, pentru anii 2018-2019, toate persoanele asimptomatice (fără simptome de boală) cu vârsta între 18 şi 39 ani, beneficiază o dată la 3 ani calendaristici, la medicul de familie, de o evaluare la expunerea factorilor de risc, finalizată prin completarea riscogramei pentru grupa de vârstă şi sex. Se decontează maxim două consultaţii per asigurat în anul în care se realizează evaluarea riscului individual. Pentru persoanele asimptomatice cu vârsta între 18 şi 39 ani depistate cu risc înalt, consultaţiile preventive de evaluare se acordă anual, şi se decontează maxim doua consultaţii/asigurat, anual. Cea dea doua consultaţie se acordă în maximum 90 de zile de la prima consultaţie. De asemenea, toate persoanele asimptomatice cu vârsta mai mare de 40 ani, beneficiază anual, la medicul de familie, de evaluare, expunerea la factorii de risc fiind finalizată prin completarea riscogramei pentru grupa de vârstă şi sex. Se decontează maxim doua consultaţii/asigurat, anual. Cea dea doua consultaţie se acordă în maximum 90 de zile de la prima consultaţie. Analize diferenţiate pe segmente de vârstă În cadrul consultaţiilor preventive, asiguraţii asimptomatici cu vârsta peste 18 ani beneficiază de investigaţii paraclinice – analize de laborator, pe baza biletului de trimitere eliberat de medicul de familie, dacă în anul în care se acordă consultaţii preventive de evaluare a riscului individual, nu au efectuat aceste investigaţii. Biletul de trimitere se întocmeşte distinct pentru aceste investigaţii paraclinice cu completarea câmpului corespunzător prevenţiei, în funcţie de segmentul de vârstă din care face parte pacientul, respective 18-39 de anis au peste 40 de ani. Investigaţiile paraclinice recomandate pentru prevenţie pentru adultul asimptomatic cu vârsta cuprinsă între 18 şi 39 ani, o dată la trei ani sunt: Hemoleucogramă completă; VSH ; Glicemie; Colesterol seric total; LDL cholesterol; Creatinina serică. Pentru femeia cu vârsta între 18 şi 39 ani care planifică o sarcină se mai fac VDRL sau RPR. Pentru adultul asimptomatic cu vârsta de 40 de ani şi peste se fac următoarele investigaţii gratuite: Hemoleucogramă completă; VSH; Glicemie Colesterol seric total ; LDL colesterol ; Creatinina serică ; PSA la bărbaţi ; TSH şi FT4 la femei. Furnizorul de analize de laborator efectuează fără recomandarea medicului de familie examenul citologic al frotiului sangvin (numai dacă este efectuat de medicul de laborator sau de specialişti cu studii superioare nemedicale care au specializare în hematologie) în cazul în care hemoleucograma completă prezintă modificări de parametri, respectiv efectuează TPHA în situaţia în care VDRL sau RPR este pozitiv, relatează ziarulceahlaul.ro

Check Also

FSANP: Statul român datorează 10,5 milioane de euro angajaţilor din penitenciare

Statul român datorează peste 10,5 milioane de euro angajaţilor din penitenciare, pentru cele mai mult ...