Home / Stiri / Locale / Dublu atentat la Kabul: Cel puţin 25 de morţi, inclusiv jurnalişti, iar alte 45 de persoane au fost rănite

Dublu atentat la Kabul: Cel puţin 25 de morţi, inclusiv jurnalişti, iar alte 45 de persoane au fost rănite

Cel puţin 25 de oameni au murit, inclusiv şase jurnalişti, în urma a două atentate sinucigaşe coordonate, revendicate de Stat Islamic, care au avut loc luni dimineaţa în centrul oraşului Kabul, într-o zonă în care se află sediile mai multor instituţii afgane şi ambasade străine.

Dublu atentat la Kabul: Cel puţin patru persoane, inclusiv un jurnalist, au murit, iar mai multe au fost rănite

Dublul atentat a avut loc în zona Shashdarak din centrul Kabulului, în apropierea sediului serviciului de informaţii afgan şi a unui minister, informează site-ul cotidianului The Guardian.

„După primul atac sinucigaş în care o motocicletă a fost folosită, după 30 de minute, un al doilea atacator, care avea o camera foto pretinzând că era jurnalist, a detonat explozibilii pe care îi avea asupra lui în mijlocul cameramanilor şi reporterilor şi echipajelor de salvare”, a declarat un oficial din cadrul poliţiei.

Şase jurnalişti, dar şi patru ofiţeri de poliţie, se numără printre persoanele decedate. Agenţia France-Presse a comunicat că printre jurnaliştii decedaţi se numără şi Shah Marai, fotograf-şef al agenţiei la Kabul. „A decedat într-o explozie care a vizat un grup de jurnalişti ajuns la locul unde a avut loc un atac sinucigaş în capitala afgană”, se arată într-un mesaj postat pe Twitter de AFP, potrivit cotidianului The Guardian. De asemenea, un fotograf al agenţiei Reuters a fost rănit uşor de schije.

Reţeaua teroristă Stat Islamic a revendicat ulterior dublul atentat produs luni la Kabul, printr-un comunicat postat pe site-ul agenţiei Amaq, afiliată organizaţiei extremiste.

Acest incident terorist grav are loc la doar o săptămână după ce 60 de persoane au decedat în urma unui atac sinucigaş cu bombă la Kabul, comis la un centru pentru înregistrarea participanţilor la vot.

Check Also

SERVICE AUTO MAIO TRUCK VANATORI – NEAMT