Home / Actualitatea Nemteana / Actualitate > Europa > Italia Italienii ramasi fara bani au inceput sa jefuiasca magazine. Politistii sunt trimisi sa le pazeasca

Actualitate > Europa > Italia Italienii ramasi fara bani au inceput sa jefuiasca magazine. Politistii sunt trimisi sa le pazeasca

Situatia se agraveaza de la o zi la alta in sudul Italiei, tara cea mai afectata de pandemia de coronavirus. Politia a fost trimisa sa pazeasca supermarketurile si magazinele din Palermo – cele care au mai ramas deschise -, pentru ca oamenii au ramas fara bani si au inceput sa fure, ca sa poata manca ceva.

Totodata, Guvernul italian se teme sa nu piarda controlul in sud – Mezzogiorno -, regiune subdezvoltata, care a ramas mult in spatele nordului instarit, scrie Bloomberg.

Astfel, politistii au fost trimisi pe strazile capitalei Siciliei, Palermo, pentru ca bandele folosesc social media pentru a coordona atacuri la magazine. Cel putin un grup de rezidenti suparati a refuzat sa-si plateasca cumparaturile. Grupul privat Facebook Revolution, care are aproximativ 2.600 de membri, ii indeamna pe altii sa faca la fel, potrivit La Repubblica.

Pentru asemenea actiuni sunt folosite si alte social media sau aplicatii, precum WhatsApp.

O companie care opera un feribot a oprit serviciul catre insula, inclusiv aprovizionarea cu alimente si medicamente. Pe masura ce statul italian e din ce in ce mai coplesit de pandemie, oficialii sunt acum ingrijorati ca mafia va prelua controlul in regiune.

Astfel, prevenirea revoltelor si jafurilor din magazine a devenit prioritara pentru Guvern.

„Trebuie sa actionam rapid, mai mult decat rapid. Suferinta oamenilor se poate transforma repede in violenta”, a spus primarul din Palermo, Leoluca Orlando.

In Sud, „multi oameni traiesc de pe o zi pe alta, cu job-uri de cateva ore, cum ar fi descarcarea camioanelor in piete. Acesti oameni au acum probleme”, a declarat si Stefano Paoloni, un lider de sindicat din Politie.

In timp ce Italia intra in a patra saptamana de izolare nationala, ministrul italian al Sanatatii, Roberto Speranza, a anuntat ca va prelungi carantina pana la Paste, cel putin.

De asemenea, premierul Giuseppe Conte lucreaza si la un nou pachet de stimulare a economiei, pentru jumatatea lunii aprilie, in valoare de cel putin 30 de miliarde de euro (33 de miliarde de dolari).

Giuseppe Provenzano, membru in cabinetul lui Conte si cel care se ocupa de sudul tarii, a declarat ca ar trebui sa fie directionati bani si in „economia ilegala”. In caz contrar, mafia ar putea sa intervina pentru a oferi asistenta celor care au nevoie, umpland golul lasat de stat.

Guvernul trebuie sa actioneze „imediat si fara ezitare”, a declarat Graziano Delrio, liderul parlamentarilor din camera inferioara. Roma trebuie „sa faca tot ce este necesar pentru nevoile esentiale ale familiilor”, a spus el intr-un interviu.

In Italia s-au inregistrat, pana acum, cel putin 11.000 de morti cauzate de COVID-19. Numarul cazurilor confirmate de infectare cu noul coronavirus a trecut de 100.000.

sursa ziare.com

Check Also

COMEMORARE acd. Zoe Dumitrescu Busulenga – MAICA BENEDICTA part. 3