Home / Actualitatea Nemteana / Asociația „Moldova Vrea Autostradă” are o nouă conducere (sursa : ZCH)

Asociația „Moldova Vrea Autostradă” are o nouă conducere (sursa : ZCH)

Pentru perioada 2021-2022, Asociația civică „Moldova Vrea Autostradă” și-a ales o nouă conducere. Voturile exprimate de membrii Adunării Generale Ordinare, din 3 aprilie, i-au desemnat pe membrii Consiliului Director: președinte este Flaviu Manea, fondatorul asociației, secondat de vicepreședinții Marius Alexa, Paul Butnariu, Mihaela Munteanu, Diana Mihalcea, Daniel Mircea și Daniel Mătăsaru în funcția de secretar.

„Noii membri ai structurii de conducere și-au exprimat deja intenția de a continua misiunea Asociației de a capacita autoritățile statului român și clasa politică pentru a dezvolta un sistem de autostrăzi în regiunea istorică Moldova, mai ales într-o perioadă în care apar oportunități unice de finanțare a acestor obiective și în care influența opiniei publice și a societății civile este tot mai importantă în luarea deciziilor corecte”, se precizează în comunicatul de presă transmis redacției noastre. Potrivit statutului asociației, nici unul dintre membrii din conducere nu poate fi membru al unui partid politic.

Check Also

Știre actualizată. Bărbat găsit împușcat în mașină. Ipoteză plauzibilă: sinuciderea (sursa : ZCH)

Știre inițială: În urmă cu jumătate de oră, astăzi, 20 iulie, într-un autoturism parcat pe ...