În perioada 21-24 iulie, în comuna Vânători-Neamţ se va desfăşura o serie de activităţi cultural-educative dedicate copiilor dar şi părinţilor şi profesorilor din localitate. Primăria comunei, organizatorul evenimentului, oferă un program diversificat, existând câte ceva pentrut toți participanții, indiferent de vârstă. Astfel, în zilele de 22 şi 23 iulie, între orele 10-12 la Grădiniţa din centrul comunei va avea loc o sesiune de activităţi de creaţie dedicate copiilor cu vârste cuprinse între 5-7 ani şi 8-14 ani. Tot în zilele de 22 şi 23 iulie între orele 18 şi 20, toţi copiii şi părinţii sunt aşteptaţi în Parcul din comună pentru o sesiune de poveşti – „Hai la poveste!”.
Sâmbătă, 24 iulie, la Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu”, începând cu ora 12 se va desfăşura o conferinţă numită „Lumina din poveste” susţinută de doamna Adriana Ene şi invitatul ei, părintele Constantin Necula, ce va avea ca temă rolul poveştii în dezvoltarea copiilor.